Pentru vară și nu chiar...

Pentru mine vara este anotimpul lecturilor. Vara eu citesc cel mai mult, îmi selectez cu dibăcie cărțile care mă vor izola de soarele dogoritor și-mi vor fi niște prieteni de vacanță. Este o deprindere din copilărie, când fugeam la biblioteca din sat și strigam emoționată la poarta doamnei bibliotecare. Femeie de la țară, aceasta avea gospodărie, iar biblioteca era deschisă atunci când ea se simțea mai odihnită. Atunci flămândă de cărți, luam mai mult decât puteam duce până acasa. Eram fericită. În zilele cu soare, vara, când sunt la țară, acasă, repet inconștient același ritual. Doar că nu mai merg la biblioteca din sat. 

Am citit zilele astea cu cea mai mare plăcere două scrieri de Francois Mauriac. Primul roman citit de mine, Cuibul de vipere, m-a remarcat profund. Este aici confesiunea unui bătrân bogat care în pragul morții își deschide sufletul în fața unei familii ambițioase și ipocrite. Bătrânețea, apropierea sfârșitului, dar și frica de a nu fi singur îi shimbă viziunea personajului nostru despre viața până la boala și după. Adresat soției care nu reușește să-l citească, acest jurnal intim ajunge în mâna copiilor săi. Drama continuă. Drama de a nu fi iubit, de a nu fi înțeles. Descoperirea trădării, amintirile care îi devorează puținele zile rămase, îl conduc pe acest bărbat, fiu de țăran să ...renască. Da! Această carte inspiră că niciodată nu este târziu. Avem timp să ne cunoaștem chiar și atunci când credem că e de prisos. Viperele din inimă, cele din familie nu erau decât proiecția propriilor păreri și deprinderi. Priviți prin prisma trăsăturilor nagative, oamenii sunt deposedați de adevărata lor esență. Nostalgic, dramatic, acest jurnal mi-a trezit milă, m-a înduioșat. Revin aici la ideea că scriitorii francezi posedă un stil impecabil, ușor și elegant. Sigur că nu generalizez, dar Mauriac chiar îmi place. 

O altă scriere care mi-a trezit mai mult repulsie decât alte sentimente duioase a fost Genitrix. O nuvelă cu început de roman, opera istorisește viața unei familii. O mamă orbită de dragostea maladivă pentru singurul fiu îl menajează într-atât încât acesta ajunge de a nu mai fi bărbat. Face o căsătorie grăbită, își neglijează brutal soția, o lasă să moară singură. Am asistat la o dramă covârșitoare. Foarte psihologic, scriitorul ne prezintă oamenii așa cum sunt, mici, posedați de dorințe. Umiliți. Viața capătă un alt făgaș, se schimbă atunci când ne înțelegem adevăratele dorințe. Eu am citit aceste scrieri cu multă inimă. m-am integrat unor situații limită, m-am făcut una cu cei din lumea lui Mauriac. Tot ce vă doresc este să citiți cât mai mult și cât mai des!

Un roman de Petru Dumitriu ,,Cronică de familie''

Am aflat de scriitorul Petru Dumitriu întâmplător, vizionând o emisiune ce-mi place, București strict secret cu Stelian Tănase. În această emisiune era prezentat destinul tulburător al unui scriitor aparent politizat și dedicat într-o oarecare măsură realismului socialist. Am devenit curioasă să-i citesc opera, să cunosc o privire din interior asupra alegerii de a servi partidul. Este știut faptul că Petru Dumitriu s-a refugiat în Franța, de  fapt a fugit. A fugit de cei pe care-i servea. Și-a lăsat copilul în România. Mulți ani a încercat să-l elibereze dintr-o țară care a hotărât astfel să i se răzbune pentru trădare. 

Romanul major, Cronică de familie a fost pentru mine o invitație în acest sens. Voluminos, constituit din trei părți, romanul cuprinde viața unei generații de boieri ,,ciocoi'', ascensiunea, viața de familie, intrigile acestora, dar și lipsa de omenesc, ura, lașitatea. Familia Cozienilor, a unor oameni viermuiți, a dat naștere unei generații bolnave, fără de noroc. Începând cu  destinul Davidei, fiica mai mică a boierului, educată ca o lady deschide cercul vicios. Îndrăgostită de amantul mamei sale, Davida i se răzbună acestuia omorândul indirect, prin intermediul profesorului de matematică. Este un început în stilul tragediilor grecești. Crima îi este fatală. Davida se căsătorește fiind constrânsă de un om mic și mișel. Copii ei trăiesc aceiași viață incoloră și mercantilă. Linia de subiect trece ușor de la Davida la frații ei, Eustațiu și Bonifaciu.Sentimentele mărețe le sunt necunoscute, dandysmul este atitudinea ce se impune în felul de a fi a acestora. Am remarcat în cartea lui Petre Dumitriu o viziune negativă asupra omului, văzut doar din unghiul unei porniri pătimașe. Mi-am amintit aici de Răscoala lui Rebreanu, de discuțiile politizate ale boierilor speriați că vor pierde moșii. Nobilimea în degradare este subiectul cărții. Asistăm la formări de caractere, tentative de răzbunare și orgolii ruinate. Evident scriitorul posedă măestria scrisului imagistic, ne prezintă vizual și analitic fiecare personaj, se joaca cu limbajul, satirizează pe alocuri. Lectura acestei opere vaste m-a luat val vârtej, am fost în mijlocul unor evenimete, am trăit răscoale și scene amoroase, am asistat la intrigi și răsturnări de situații. Eu zic că romanul de familie pînă la urmă vine să educe în noi competența de a fi corecți atât cu cei apropiați cât și cu cei străini. Deci, vă doresc lectură frumoasă!