Pentru vară și nu chiar...

Pentru mine vara este anotimpul lecturilor. Vara eu citesc cel mai mult, îmi selectez cu dibăcie cărțile care mă vor izola de soarele dogoritor și-mi vor fi niște prieteni de vacanță. Este o deprindere din copilărie, când fugeam la biblioteca din sat și strigam emoționată la poarta doamnei bibliotecare. Femeie de la țară, aceasta avea gospodărie, iar biblioteca era deschisă atunci când ea se simțea mai odihnită. Atunci flămândă de cărți, luam mai mult decât puteam duce până acasa. Eram fericită. În zilele cu soare, vara, când sunt la țară, acasă, repet inconștient același ritual. Doar că nu mai merg la biblioteca din sat. 

Am citit zilele astea cu cea mai mare plăcere două scrieri de Francois Mauriac. Primul roman citit de mine, Cuibul de vipere, m-a remarcat profund. Este aici confesiunea unui bătrân bogat care în pragul morții își deschide sufletul în fața unei familii ambițioase și ipocrite. Bătrânețea, apropierea sfârșitului, dar și frica de a nu fi singur îi shimbă viziunea personajului nostru despre viața până la boala și după. Adresat soției care nu reușește să-l citească, acest jurnal intim ajunge în mâna copiilor săi. Drama continuă. Drama de a nu fi iubit, de a nu fi înțeles. Descoperirea trădării, amintirile care îi devorează puținele zile rămase, îl conduc pe acest bărbat, fiu de țăran să ...renască. Da! Această carte inspiră că niciodată nu este târziu. Avem timp să ne cunoaștem chiar și atunci când credem că e de prisos. Viperele din inimă, cele din familie nu erau decât proiecția propriilor păreri și deprinderi. Priviți prin prisma trăsăturilor nagative, oamenii sunt deposedați de adevărata lor esență. Nostalgic, dramatic, acest jurnal mi-a trezit milă, m-a înduioșat. Revin aici la ideea că scriitorii francezi posedă un stil impecabil, ușor și elegant. Sigur că nu generalizez, dar Mauriac chiar îmi place. 

O altă scriere care mi-a trezit mai mult repulsie decât alte sentimente duioase a fost Genitrix. O nuvelă cu început de roman, opera istorisește viața unei familii. O mamă orbită de dragostea maladivă pentru singurul fiu îl menajează într-atât încât acesta ajunge de a nu mai fi bărbat. Face o căsătorie grăbită, își neglijează brutal soția, o lasă să moară singură. Am asistat la o dramă covârșitoare. Foarte psihologic, scriitorul ne prezintă oamenii așa cum sunt, mici, posedați de dorințe. Umiliți. Viața capătă un alt făgaș, se schimbă atunci când ne înțelegem adevăratele dorințe. Eu am citit aceste scrieri cu multă inimă. m-am integrat unor situații limită, m-am făcut una cu cei din lumea lui Mauriac. Tot ce vă doresc este să citiți cât mai mult și cât mai des!