Și atunci, Jacques, cu picioarele slăbite, căzu pe marginea șinei și izbucni în hohote convulsive, tăvălit pe burtă, cu fața cufundată în iarbă. Dumnezeule, îl apucase din nou boala aceea îngrozitoare pe care o crezuse vindecată? Cât pe ce să o omoare pe fata aceea! Să omoare o femeie, să omoare o femeie! 
Acest fragment pare a fi rupt dintr- un scenariu de thriller, pe când este doar un ciob din opera romanicerului naturalist Émile Zola. Publicat în 1890, romanul ne oferă acces la lumea decadentă, cinică și criminală din catifelata societate franceză. Construit conform unor principii bine ordonate, subiectul cărții se derulează nespus de imprevizibil pentru cititor. Inițial ni se prezintă o familie, o relație aflată pe muchie de cuțit dintre șeful-adjunct al gării feroviare Rombaud și soția sa, Severine.
De aici cortina se deschide și apare una câte una, bestia. Latura cea mai întunecată a omenescului este prinsă în vizor de scriitorul francez, care dăruiește fiecărui personaj un germene al viciului. Gelos, sau mai degrabă orbit de ură, Rombaud, cel care întrunchipa disciplina și seriozitatea, ajunge să comită o crimă. O crimă premeditată. Drama omorului se transformă într-un complex. Iar, complex psihologic stârnește bestia. Severine se transfigurează, dintr-o casnică onorabilă se trasformă într-o femeie fatală. O femeie care atrage brute. Ea îl prinde în plasele ei pe tânărul Jaques Lantier. Jacques care poate fi considerat exemplarul perfect al bestialității. Cel care își recunoaște boala, se luptă cu ea.
Totuși, privite în ansamblu, toate personajele acestui roman social pot fi numite bestii. Bătrânul desfrânat Grandomarin, mătușa Phasie obsedată de bani, Misard, soțul acesteea, Flore cea îndrăgostită nebunește, Denizet cel orgolios, toți acești oameni sunt contrastul bunătății și sentimentelor nobile. Unica, și cea mai lipsită de orice viciu este Lisone, locomotiva, căreia scriitorul îi oferă viață. Pagini frumoase sunt dedicate descrierii personajului mașină. Comparată cu o femeie devotată, Lisone, se situiază pe cealaltă parte a baricadei. Prin noutatea sa psihologică, investigația criminală, dar și diagnoza iubirii pasionale, acest roman menține în tensiune cititorul. La fel de complexă este și tematica operei, drama alcoolismului, boala ereditară, justiția cangrenată, omorul și suicidul, dragostea pasională.
Atmosfera cețoasă a gării feroviare, fumul locomotivelor ce circulă pe linia Paris-Saint-Lazare și Havre, forfota indiferentă a călătorilor grăbiți, completează aerul sumbru al romanului. După lecturile mele anterioare, această carte a fost asemenea unui duș rece.
