Lolita de Vladimir Nabokov

Lista mea de scriitori preferati s-a imbogatit considerabil, l-am asezat acolo mai ca in capatul mesei pe Vladimir Nabokov. Cred ca o merita cu prisosinta. Romanul controversat Lolita mi se asociaza cu intoarcerea pielii pe dos aplicata asupra unui om inconstient. Iata ce grozavii imi trec prin cap in urma lecturarii acestuia. Gumbert, personajul narator, cel care isi varsa perversitatea bolnavicioasa intr-un stil impecabil este purtatorul desfriului nimfetesc. Intemnitat, Gumbert se depaseste pe sine in incercarea de a intrece memoria, de a-si aminti fiecare amanunt din viata petrecuta cu Lolita. Fiu al unui proprietar de hotel, crescut fara mama, bolnavicios launtric si narcisist, posedand o viziune poetica asupra lumii inconjuratoare, Gumbert ramane a fi tipul pedofilului din literatura universala. 

Naratiunea se deplaseaza pe strunele memoriei unui barbat care nu a crescut. Da, Gumbert a ramas acolo, in firava adolescenta ascuns in gradina cu Anabella. Iubita cea dintai si cea moarta adolescenta. Din acest moment  ii devine acuta dorinta de a se cupla cu nimfete. Notiune care desemneaza varsta de la 9 pana la 13 ani, varsta cand o fetita pare a fi trecuta de copilarie dar neajunsa in adolescenta. Nabokov realizeaza o intreaga teorie despre nimfete, varste, crize ale adolescentei, rabufniri hormonale. Relatiile barbat / femeiei  matura, barbat / fetita, tata si fiica, mama si fiica sunt  ca niciodata accentuate in culori strigatoare. 

Atmosfera Americii trecuta de doua razboaie, desfranarea, lipsa valorilor, superficialitatea invatamantului, preferintele generatiei tinere, totate acestea sunt prinse cu ochi homeric de un scriitor rus. Jocurile memoriei, introspectia, cautarea sinelui, recunoasterea propriilor josnicii devin la un moment dat nu doar ipostazele personajului ci si ale cititorului. M-am implicat fara sa vreau in lupta dualitatii. Mi-a fost mila de naiva Lolita, am compatimit-o pe Charlota si l-am urat cu inversunare pe Gumbert. L-am urat ca mai apoi sa-l iubesc. Exista in acest suflet josnic o sensibilitate magulitoare. Atat timp ma mai tine prins acest roman, ma intreb, oare la ce varsta e recomandabil sa fie citit?

LĂTRÂND LA LUNĂ de Aureliu Busuioc

E toamnă-n calendar, e toamnă în suflet şi gânduri. Toamna nu doar se numără bobocii, ci se mai şi citeşte. Eu citesc. Citind îmi pun întrebări, cred că e util să mai rumegi uneori cele scrise pe hârtie. O întrebare care mă face curioasă ţine de faptul dacă există o carte a anotimpurilor? O carte care e bine să fie citită iarna, o carte pentru primăvară, pentru vară... Eu mi-am găsit o astfel de carte. O cărţulie amuzantă şi totodată tragică, captivantă şi nepretenţioasă. Intitulat ,,Lătrând la lună", romanul lui Aureliu Busuioc deschide spaţii largi de meditaţie pentru fiecare cititor. Alcătuită din cincisprezece capitole, cartea descrie viaţa cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Viaţa unui câine. E surprinzător, nu? Personajul principal, cel care ni se confesează este un câine din speţa şoricarilor, un câine gânditor - Enrique. Făcând parte dintr-o familie de intelectuali, câinele este şi el unul inteligent (spre exemplu atunci când vorbeşte cu versuri bacoviene). Mi-a părut interesantă perspectivă eului narant. Scriitorul se preschimbă în câine, iar câinele în scriitor. O face pentru a descrie aventura vieţii sale. Începând cu copilaria, tinereţea, prima iubire (cânească), subiectul cărţii cuprinde o întreagă filozofie a existenţei unui necuvântător. E foarte educativă cartea, e binevenită pentru toate vârstele, e menită să-i sensibilizeze pe cei care se numesc oameni, deşi uneori acest cuvânt pare a stârni controverse. Eu iubesc animalele, iubesc aceste mici fiinţe care ne fac viaţa mai frumoasă, care trăiesc alături de noi ani la rând, care ne iubesc şi ne sunt fideli (mai fideli deseori decât oamenii). Citind ,,Lătrând la lună" m-am lăsat cucerită de umanismul unui câine, de finele observaţii aduse de acesta la adresa stăpânilor săi (deşi aici apar iar controverse, nu sunt ei oare mai stăpâni pe noi?!). Recomand acest roman confensativ, deosebit de creaţiile cunoscute ale dlui Busuioc, unic ca mesaj şi tehnică literară. Lectură frumoasă!

,,Cartea nomazilor din B" de Val Butnaru

Bine v-am găsit dragii mei! În ajunul sărbătorilor care se apropie de curând vreau să vă ,,recomand" o carte neobişnuită şi foarte modernă. Am constat cu părere de rău, sau spre fericire că majoritatea celor care mai citesc au o listă clasică de cărţi ce merită să fie citite, de genul: ,,Ion" de L.Rebreanu, ,,Anna Karenina" de L.Tolsoi, ,,Baltagul" de M.Sadoveanu, ,,Amintiri din copilărie" de I.Creangă ş.a.m.d. Mi se pare prea tardiţională şi învechită această alegere de veşnic şcolar. Din voia întâmplării am avut curajul să rup acest cerc închis şi să citesc o carte mai expresivă, mai nuanţată în idei şi tematică, o carte care pune în discuţie viaţa omului  asuprit de un regim brut de organizare a societăţii. Iniţial m-a intrigat titlul, ,,Cartea nomazilor din B", e lesne de a decodifica mesajul cărţii. De facto, e o carte a nomazilor, a îngerilor căzuţi, a celor care şi-au pierdut identitatea şi se frământă între două lumi, ambele distrugătoare. Cine sunt aceşti nomazi? De ce nu şi-au găsit patria? În timpul lecturii mi-au apărut mai multe întrebări, la care mai apoi am şi găsit răspunsul. Cartea ne prezintă într-o manieră modernă, filosofică, dramatică, esenţa unor adevăruri lăsate în umbră.

Am observat că printre tinerii noştri e la modă de a discuta despre politică, de a se face ,,experţi" în nişte probleme globale (socio-politice), atunci această carte ar fi pentru ei răspunsul la multe întrebări. Mi-e greu să vă ,,povestesc" conţinutul cărţii, deorece aici nu găseşti un anumit subiect, ci o coagulare de teme, motive şi simboluri. Scriitorul a avut ca scop să realizeze un roman total, ceea ce explică mai multe momente din carte. Dacă ar fi să vorbesc despre intertextualiate atunci aş aminti despre ,,Maestrul şi Margarira" de Bulgakov, ,,Divina comedie" de Dante Alighieri, ,,Un veac de singurătate" de García Márquez. E o împletire de real şi fantastic, de tragic şi grotesc, de ironie şi dramatism. Personajele romanului sunt rupte din realiate: preşedintele (Voronin), Îngerul (Roşca), Eleonora, Mama Elena, Călugărul fără membre, Maria (femeia păpuşă), maestrul Bugă (Mihai Cimpoi), ş.a. Toate aceste fiinţe sunt tentate de a trece ,,dincolo", de a-şi depăşi condiţia. Ceea ce m-a frapat a fost metafora Republicii care alternează între desfrâu şi dezumanizare. Subiectul e incitant, intrigant şi  complicat totodată, e pentru cititorul ales, cu un bagaj de lecturi în depozitul cerebral. Dar... cartea poate fi citită oricum, fiecare şi-o personalizează până la urmă. Cititoarea fidelă vă poate doar ,, îndruma" (deşi sună cam educativ) să citiţi o carte apărută din necesitate, din dezamăgire şi regret. Dacă vă simţiţi singuri într-o ţară care vă cere multe fără a vă oferi aproape nimic atunci această carte e pentru voi. Eu doar aş modifica puţin titlul, zicându-i: ,,Cartea nomazilor din L(lume)"...

Călătorie liniştită (în cazul acestei cărţi)! 

p.s. Un citat cin carte: ,,Trăim imperceptibil într-o Republică ce-ţi violează intimitatea, îţi răpeşte drepturile...te..."