Timp de trei săptămâni mi-am găsit o prietenă de suflet. O fiinţă sinceră şi înţeleaptă, mofturoasă şi cu pretenţii în viaţă. M-am împrietenit cu Jeni din primele pagini ale jurnalului ei. Deşi aveam senzaţia neplăcută din copilărie când faci ceva ştiind că nu e bine şi vei fi certat, eu am înaintat să fur din gândurile de zi cu zi ale frumoasei mele prietene. De ce spun prietenă? Findcă, lecturând jurnalul intim al unei persoane fără să conştientizezi te apropii de aceasta, o cunoşti, încerci să o înţelegi. Este o senzaţie stranie de plăcere îmbinată cu jenă şi ...satisfacţie. Cred că acesta ar fi cuvântul cel mai indicat în descrierea acestei lecturi. Mi-am satisfăcut spiritul, mi l-am hrănit cu mici poveşti de epocă, cu gânduri rafinate şi coapte, cu recomandări de lectură, şi aprecieri de personalităţi - astăzi plecate la cele veşnice. Jeni a trăit în plină epocă de schimbare, a fost martora războiului şi urmărilor acestuia.
Jeni a fost o fiinţă inteligentă. O tânără care din cauza (din păcate nu datorita), acestei inteligenţe a suferit. Pricina zbaterilor permanente era aspiraţia de a avea luna (aşa cum şi-o vroia Camus), adică a atinge perfecţiunea. Aici Jeni se referea la tot şi la toate. În materie de creaţie, muncă, lectură, relaţii umane, dragoste. Această dorinţă lucidă de incompatibilitate cu restul lumii, cu mediocritatea lucrurilor, cu neputinţa ei de a schimba ceva a şi distrus-o. I-a distrus credinţa în veşnicie. Tema jurnalului, marea temă abordată cu multă durere şi încercări de explicaţie este - moartea. Cred că de ea se temea cel mai mult Jeni. Umbra morţii, apropierea de aceasta îi preocupa cele mai multe zile, umbrindu-i astfel adolescenţa, apoi şi tinereţea. De fapt moartea este tema veşnică în jurul căreia îşi planează umila sa existenţă - omul. Îndeosebi generaţia epocii interbelice a aprofundat viziunea asupra morţii (Mircea Eliade, Camil Petrescu, Emil Cioran şi alţii ). M-a fascinat Jeni prin felul ei de a vedea realitatea, prin puterea de a pătrunde clipa, de a savura momentele frumoase, de a fi fericit în singurătate. Nu aş vrea să scriu gândurile deştepte ale prietenei mele, ele pot fi găsite în Jurnal. Cred că nu aceste fraze care sunt până la urmă formă, ci ideile şi mesajul importă. Eu m-am ales cu o tristă, amară confesiune, prea lucidă, prea tragică. Nu zic că m-a înaripat această lectură, ar fi o minciună. Acest Jurnal mi-a întărit ideea micimii omului, neputinţei de a opri clipa frumoasă, neputinţei de a trăi frumos (fiindcă până la urmă trăim într-o societate viermuită de vicii). Mult prea trist acest Jurnal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu