Eu
niciodată nu mi-am dorit atât de puternic să aflu cât mai mult desre un
scriitor. Să-i citesc toate cărțile, să-i văd toate imaginile rămase și voalate
de vreme, să-i aud vocea, mai pe scurt acel tot bolnavicios de fanatic al unui
cititor fidel. Chiar dacă mă repet, ca o băbuță rămasă cu trei dinți, țin să
mai dedic câteva rânduri scriitoarei mele de inimă, Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Această femeie a cărui destin este unul
ieșit din tiparele femeiei obișnuite, m-a cucerit. Nu încetez să-i descoper
scrierile mustoase, vii, parfumate de un temperament stelar. Cartea citită
recent și pe care am sorbit-o cu nesaț, deoarece am sesizat că autoarea ne
oferă pagini unice de autobiografie, poartă titlul expresiv de Coșmar. Scris la
persoana întâi, textul evocă câteva istorii cu tentă misterioasă, dispariții
incerte, relații complicate și căutari ale sinelui. Toate acestea se rotesc
haotic in viața Laurei, o alter ego a scriitoarei. Amatoare de anticariate,
Laura descoperă o fotografie geamănă care-i marchează radical existența. De
aici începe jocul. Lupte interioare, monologuri zbuciumate, hotărâri
îndrăznețe. Romanul deși are caracteristica unui detectiv, mai cuprinde
valoroase confidențe și amintiri. Intuiesc că sunt chiar ale scriitoarei.
Găsim
aici amprenta unui București interbelic, cu străzile sale cândva roite de
jobenuri, cu oamenii săi îmbătați de eleganță și cele câteva case, pereții
cărora au rămas singurele mărturii ale trecutului. Unicitatea stilului doamnei
Ojog-Brașoveanu se manifestă printr-o arhitectură literară de calitate. Această
scriitoare e un fenomen și datorita faptului că posedă acea inteligență
artistică care dibuiește unde să intervină cu o ideea filozofică, și unde să
scoată din debara un personaj mai pestriț cu o replică comună, o discuție la
telefon spre exemplu (— Mi-a zis Preda — genul care-i spune soţului, în apel
direct sauvorbind despre, pe numele de familie — că m-ai căutat. Mi s-au
tăiatpicioarele, tu! E extraordinar! Câţi ani sunt de când nu ne-am văzut...? Fan-tas-tic!
! ! Ai citit anunţul... Mi-am închipuit.. Dănuţ e boss mare la el,acolo, în
California... O caută pe Delia... Nu se uită la bani... Tu mai ştii ceva?).
Orgoliul meu de lector mofturos a fost pe
deplin satisfăcut, caci cum n-ar fi, dar relatarea la persoana I, are prețioasa
capacitate de a facilita înțelegerea oscilărilor lăuntrice.
Într-o
emisiune veche la TVR, scriitoarea mărturisea că își ia personajele din viața
de zi cu zi, unii din prietenii ei chiar s-ar fi recunoscut. După care
relațiile s-au răcit. Toți vor să fie buni și generoși, pe când... Chiar nici
autoarea nu se fardează în elogii și dulcegării, ci ni se prezintă firească,
naturală și cumva comună. Îndeosebi m-a
fascinat în Coșmar, personajul misterios al Deliei, prietena de copilărie a
Laurei. Trăsăturile și temperamentul diferit al acestor femei ar putea servi cu
ușurință drept studiu al eternului feminin. Eu sunt sigură că voi reciti această carte,
voi parcurge cu cea mai sinceră plăcere traseul intrigă- deznodământ, voi
savura continuu expresiile zemoase din registrul scriitoarei de calibru, care
nu încetează să mă obsedeze, paradoxal de plăcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu