Un secret de femeie

S-a trezit dimineața cu gândul că vrea să-și cumpere jambiere. Și-a făcut ceaiul de mentă, a vărsat din neatenție zahărul pe masă și a început să caute un răspuns. De unde această dorință bizară de a avea niște jambiere... Le  vazuse la o adolescentă cu parul roșu, le văzuse la vitrina unui magazin, le văzuse într-un film de modă veche. Le admira felul în care acopereau piciorul de femeie. Mai ales picioarele frumoase, zvelte, săltărețe și cumva sigure pe fiecare pas. Da! De asta avea nevoie. În adâncul unor frustrări și regrete, își dorea siguranță și căldură. Ar fi perfect să fie de lână. Să poată ascunde atât cât este necesar pentru a părea elegant și nu alt cumva. Dar, acest veșnic dar... Nu le va putea îmbrăca niciodată. E o altă imagine de femeie pe care o vede purtând aceste simboluri ale eternului de zeiță. O altă Evă își va alinta picioarele, cu gesturi  leneșe și naturale, cu firescul care ei îi lipsea. O alta își va pune o fustă neagră, o umbră de parfum și va ieși din casă lăsând în urmă valul unei vechi promisiuni. Iar atunci când va merge plutind pe stradă va zâmbi. Așa cu numai Ea știe și poate. Fermecător. Cu un colț de gură.  Va zâmbi și pentru că e fericită, și pentru faptul că e altfel, și  pentru că poartă pe ea un secret. Un prilej de a fi unică, o posibilitate de a fi grațioasă și armonioasă cu ea înșăși. Tentant.  Zahărul de pe masă se făcu lipicios.