De când mă știu aveam o dorință. Puternică. Arzătoare. Îmi doream să scriu ceva important. Să scriu așa cum simt, să refac în cuvinte realitatea pe care o trăiesc. Din conștiința acestei aspirații, am citit și citesc cărți. În unele regăsesc gânduri pe care le-am tocit deseori, în altele surprind idei ce nici nu mi-au trecut prin cap. Într-o nuvela de Maupassant pot avea revelații uimitoare. Din câte am citit până acum, m-am descoperit mai mult,decât dacă aș fi stat în fața oglinzii ore în șir. Totuși, micile mele descoperiri obținute pe calea lecturii nu se compară cu senzația ce mi-o oferă foaia albă. Ca o invitație la dans, un dans al cuvintelor, foaia albă mă tentează. Redeschid uneori acea foaie și lipsită de curaj o privesc cu rușine. Cum să te îmbrac drăguțo? În ce straie să-ți conturez puritatea? Cred că îmi lipsește forța pe care au avut-o cei care au scris ceva valoros. Îmi lipsește nu pentru că n-aș avea subiecte interesante, nu pentru că nu aș putea combina metafore săltărețe, ci pentru că nu a venit timpul. Deocamdată, îmi rămân fidelă lecturii. Aceasta eliberează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu