marți, 27 decembrie 2011

,,Cartea nomazilor din B" de Val Butnaru


Bine v-am găsit dragii mei! În ajunul sărbătorilor care se apropie de curând vreau să vă ,,recomand" o carte neobişnuită şi foarte modernă. Am constat cu părere de rău, sau spre fericire că majoritatea celor care mai citesc au o listă clasică de cărţi ce merită să fie citite, de genul: ,,Ion" de L.Rebreanu, ,,Anna Karenina" de L.Tolsoi, ,,Baltagul" de M.Sadoveanu, ,,Amintiri din copilărie" de I.Creangă ş.a.m.d. Mi se pare prea tardiţională şi învechită această alegere de veşnic şcolar. Din voia întâmplării am avut curajul să rup acest cerc închis şi să citesc o carte mai expresivă, mai nuanţată în idei şi tematică, o carte care pune în discuţie viaţa omului  asuprit de un regim brut de organizare a societăţii. Iniţial m-a intrigat titlul, ,,Cartea nomazilor din B", e lesne de a decodifica mesajul cărţii. De facto, e o carte a nomazilor, a îngerilor căzuţi, a celor care şi-au pierdut identitatea şi se frământă între două lumi, ambele distrugătoare. Cine sunt aceşti nomazi? De ce nu şi-au găsit patria? În timpul lecturii mi-au apărut mai multe întrebări, la care mai apoi am şi găsit răspunsul. Cartea ne prezintă într-o manieră modernă, filosofică, dramatică, esenţa unor adevăruri lăsate în umbră.
Am observat că printre tinerii noştri e la modă de a discuta despre politică, de a se face ,,experţi" în nişte probleme globale (socio-politice), atunci această carte ar fi pentru ei răspunsul la multe întrebări. Mi-e greu să vă ,,povestesc" conţinutul cărţii, deorece aici nu găseşti un anumit subiect, ci o coagulare de teme, motive şi simboluri. Scriitorul a avut ca scop să realizeze un roman total, ceea ce explică mai multe momente din carte. Dacă ar fi să vorbesc despre intertextualiate atunci aş aminti despre ,,Maestrul şi Margarira" de Bulgakov, ,,Divina comedie" de Dante Alighieri, ,,Un veac de singurătate" de García Márquez. E o împletire de real şi fantastic, de tragic şi grotesc, de ironie şi dramatism. Personajele romanului sunt rupte din realiate: preşedintele (Voronin), Îngerul (Roşca), Eleonora, Mama Elena, Călugărul fără membre, Maria (femeia păpuşă), maestrul Bugă (Mihai Cimpoi), ş.a. Toate aceste fiinţe sunt tentate de a trece ,,dincolo", de a-şi depăşi condiţia. Ceea ce m-a frapat a fost metafora Republicii care alternează între desfrâu şi dezumanizare. Subiectul e incitant, intrigant şi  complicat totodată, e pentru cititorul ales, cu un bagaj de lecturi în depozitul cerebral. Dar... cartea poate fi citită oricum, fiecare şi-o personalizează până la urmă. Cititoarea fidelă vă poate doar ,, îndruma" (deşi sună cam educativ) să citiţi o carte apărută din necesitate, din dezamăgire şi regret. Dacă vă simţiţi singuri într-o ţară care vă cere multe fără a vă oferi aproape nimic atunci această carte e pentru voi. Eu doar aş modifica puţin titlul, zicându-i: ,,Cartea nomazilor din L(lume)"...
Călătorie liniştită (în cazul acestei cărţi)! 

p.s. Un citat cin carte: ,,Trăim imperceptibil într-o Republică ce-ţi violează intimitatea, îţi răpeşte drepturile...te..." 



luni, 12 decembrie 2011

SISTEMUL SAU ÎNTOCMIREA RELIGIEI MUHAMMEDANE de DIMITRIE CANTEMIR

A mai trecut o bună bucată de timp şi eu mai vin cu o carte recent citită. Îmi dau seama că puţini sunt cei într-adevăr interesaţi dar...pentru cei puţini am să-mi reproduc gândurile pe ecran (înainte aş fi spus pe hârtie). Sunt mândră de mine. Am citit o carte care nu cred c-aş fi citit-o vreo dată, dacă nu mi-ar fi trebuit pentru cursul special de la master. O carte care a stârnit multă vâlvă şi polemici, o carte înainte de toate captivantă şi bogată în procedee artistice, o carte numită - ,,Sistemul religiei muhamedane". Aş avea multe de spus referitor la această lucrare a pricepelui şi cărturarului Dimitrie Cantemir...dar, n-am să vă spun! E prea mult! 
O carte tipărită la porunca lui Petru cel Mare, în perioada când Cantemir se afla ,,sfetnic" la curtea acestuia. ,,Sistemul" reprezintă de fapt o evocare caleidoscopică a apariţiei religiei muhamedane. Alcătuită din şase cărţi atotcuprinzătoare, opera este o creaţie de maturitate a cărturarului Dimitrie Cantemir. Demult nu m-a captivat o carte, aceasta însă m-a impresionat. Dacă o să mă întrebaţi prin ce, v-aş răspunde: mai întâi de toate prin tema abordată, Dimitrie Cantemir e un bun cunoscător al religiei muhammedane, al tradiţiilor acestora. Unele pagini chiar mi-au stârnit râsul, e descris pe de o parte ironic, pe de alta amuzant, felul cât de ,,darnic" era Muhamed (prorocul minciunos, astfel îl califică Cantemir). Acesta are un chip nespus de senzual, şi e săritor la nevoie, în momente dificile îşi ajută aproapele (se oferă oştirii în caliate de femeie). Pe lângă unele momente mai nostime, aflăm aici şi multe lucruri interesante: despre stilul Curanului, despre viziunea musulmanilor cu referire la sfârşitul lumii, despre felul cum e construită împărăţia cerească: ,,arşul". Citind ne cufundăm într-o lume de poveste arabă, de genul ,, O mie şi una de nopţi". Curanul, cartea sfântă a musulmanilor a preluat multe ,,momente" din Evanghelia creştină, însuşi Cantemir recunoaşte. Apare chipul lui Hristos care îl ajută pe Muhammed atunci când acesta vizitează împărăţia Domnului. Opera e o împletire de anecdote, snoave, proverbe şi legende proprii culturii arabe. Un capitol care mi s-a părut interesant este cel în care scriitorul ne vorbeşte despre tirania asupra poftei, Coranul porunceşte ca ,,nimeni să nu facă strâmtorare asupra poftei", dacă întâlneşti o femeie pe stradă şi ţi-a apărut pofta trupescă - e suficient să-i spui: ,,Allah aşkîne", adică de dragul lui Dumnezeu, iar ea va fi datoare să te ,,ajute", că de altfel: a păcătuit! Cum vă pare? Dacă măcar puţin v-am intrigat, atunci găsiţi cartea, iar eu vă doresc, călătorie plăcută!

duminică, 27 noiembrie 2011

,,Viaţa lui Constantin Cantemir" de Dimitrie Cantemir


Am început să citesc această carte acum o săptămână, mai mult din necesitate decât din dorinţă. Niciodată nu m-au atras cărţile vechi, cu cuvinte arhaice şi subiect de legendă. ,,Viaţa lui Constantin Cantemir" e însă o excepţie. Cu toate că am avut mai multe aşteptări de la această carte, am citit-o cu răbdare. Mai mult seamănă cu un elogiu adus de către fiu tatălui, care ne apare pe tot parcursul operei drept viteaz, cinstit şi credincios: ,,şi era om viteazu şi cu stat bun...Cu alesul tuturor boierilor ce erau pribegi în Ţara Muntenească l-au ridicat domnu..." Alcătuită din IX capitole, cartea cucereşte mai mult prin diversitatea scenelor de luptă, punerea la cale a unor intrigi de către boieri, domnitori, turci şi alte popoare vrăjmaşe Moldovei de atunci. Autorul ne prezintă chiar din primele capitole, ,,Neamul lui Constantin Cantemir", o panoramă de epocă în centrul căreia se zbuciumă un cinstit luptător - Constantin Cantemir. După a doua domnie a lui Dumitraşcu-vodă Cantacuzino, Constantin Cantemir devine domn al Moldovei, participă în luptele dintre leşi şi turci, curăţa ţara de tâlhari. Intuiesc că şi în zilele noastre am avea nevoie de un asemenea erou, din păcate cu cât sunt mai mulţi bani, cu atât eroi sunt mai puţini... Îndeosebi mi-a atras atenţia un personaj din acestă carte - Burlă, un tâlhar masochist, inimos şi neclintit. Acesta fiind prins îşi alege singur pedeapsa, dorind să i se taie membrele ,,măini nelegiuite" cu care fura vasele sfinte. Neobişnuit de ,,picantă" este rugămintea lui Burlă către Constantin Cantemir: ,,Te rog, preacuvioase doamne, să porunceşti călăului tău să găsească o secure cât se poate de teşită şi de ştirbită şi cu ea, mai curînd frângând decât tăind, să-mi ciuntească, veme de o săptămână întreagă, oasele mîinilor de la coate până la vârful degetelor..." Cine nu şi-ar dori o asfel de pedeapsă? Citind aceste fragmente am văzut imagini din filme horror, era bogat în imaginaţie Dimitrie Cantemir,văzuse pesemne multe cât stătuse ostatic la turci. Prin multe uneltiri a trecut Constantin Cantemir, uneltirile Costineştilor, ale Cantacuzineştilor, războaie şi intrigi ca până la urma să moară bătrân în vârstă de şaizeci şi şase de ani, fiind înmormântat la mănăstirea Mira. Înainte de moarte acesta roagă boierii să aleagă drept domnitor sau  pe unul din fii săi, Antioh şi Dimitrie, sau pe unul vrednic dintre boieri. Cartea nu interesează atât prin mijloace artistice, descrieri pitoreşti, cât prin coloritul de epocă, prin discusrul preamărit al unui fiu iubitor de tată. Dacă vă sunt pe plac scene de războaie, uneltiri şi intrigi din trecutul nostru istoric atunci puteţi citi acestă carte. Eu nu m-am regăsit citind-o, dar  nu neg faptul că a fost ceva diferit de celelalte lecturi. Personalitatea enciclopedică marcantă a lui Dimitrie Cantemir m-a inspirat. Spre deosebire de alte opere ale acestuia ,,Viaţa lui constantin Cantemir" e mai puţin pretenţioasă, este prezentă şi aici antiteza, preferatul procedeu al cărturarului, dar lipsesc disputele în contradictoriu (,,Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea"), lipsesc peronajele numeroase ascunse sub măşti din ,,Istoria Ieroglifică". În schimb aveam ocazia să-l cunoaştem pe D. Cantemir - fiul, iubitor de tată (deşi a fost dat de acesta ostatic la turci) şi apărător de familie. O carte pestriţă despre un om viteaz care ar fi săvârşit multe fapte vitejeşti (salvează haremul sultanului, recuperă nişte herghelii furate, curăţă ţara de tâlhari), o carte ,,uşoară" şi specifică timpului în care a fost scrisă. Dacă vă sunt pe plac istorii legendare despre neamul nostru viteaz, despre domnitorii de altădată, nu am decât să vă spun: lectură  plăcută!