Eu cred că fiecare om are o frică, ca să nu-i zic fobie. Declar asta fără jenă și îmi permit să fiu mai îndrăzneață. Unii se tem de întuneric, alții de singurătate. Câți oameni, atâtea frici... Faptul că avem anumite temeri ne caracterizează că suntem slabi, vulnerabili și de fapt foarte mici (în comparație cu timpul cosmic, eternitate, univers). Nu știu cum voi, dar cred că ceea de ce mă tem eu este comun fiecăruia. Mi-e frică la nebunie de moarte! Recunosc acest adevăr, deși știu că este inevitabil. Am început această mică confesiune pentru a-mi ușura trecerea la cea care mi-a trezit aceste gânduri fantome. Este vorba despre cartea Viața pe un peron. Această scriitură pot spune, mi-a încununat anul 2012, un an în care lectura a jucat un rol decisiv în căutările mele de idei și răspunsuri, de refugii și descoperiri.
Dacă cărțile sunt scrise pentru a deștepta în oameni ceva profund, a le sugera un anumit adevăr, a-i încuraja în viață, atunci această carte este un tezaur. Începând cu titulul grăitor, Viața pe un peron este o odă dedicată singurătății și fricii. Personajul central, un profesor de istorie trece prin mai multe experiențe (pasiuni), se ciocnește cu o realitate insuportabilă în care oamenii poartă măști, sunt reci și indiferenți. Această realitate îi condiționează existența. Decisiv pentru El este strigătul îndurerat al unei femei, strigăt care i-a lăsat indiferenți pe cei din jur (inclusiv și pe el la moment). Omul decide să fugă, trezindu-se astfel într-o gară pustie, pe un peron fără trenuri și fără oameni. Sigur că avem în față o parabolă, dacă nu un mit, Paler fiind amator de mituri și filozofii. Parabola vieții unui om care-și conștientizează nimicnicia. Peronul este locul simbolic al așteptărilor. Locul care ne oferă o alegere - să mergem înainte sau să rămânem pe loc. Pe acest peron misterios profesorul de istorie întâlnește un alt personaj plin de îndoieli și temeri, pe Eleonora. Femeia fugi-se și ea de o realitate denaturată în care îmblânzitorii au instaurat dictatură asupra omului comun. De aici începe o lungă așteptare, de fapt o mare singurătate. O singurătate în doi. În continuare asistăm la un șir de confesiuni teribile și delicate. Fantezia se împletește cu realitate. Cobrele și mangustele, îmblânzitorii și victimele, construiesc peisajul inedit al cărții Viața pe un peron. Această carte eseu, este, cred eu, o replică dură la tot ce numim noi sensul vieții. Există sau nu un alt început noi nu știm, ne rămâne doar să așteptăm. Să așteptăm dar, fiecare pe peronul său. Iar până vine trenul eu vă spun: lectură plăcută!
frumoasa prezentare
RăspundețiȘtergere